Un poli#355ist agresat de un b#259rbat a folosit pistolul din dotare


Intră acum și în grupul de

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Vasile F., de 46 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei a reclamat că seara trecută, in timp ce se deplasa pe strada Grigore Alexandru Ghica din Suceava a fost acostat de fraţii Marius Gigi R. de 20 de ani şi David Ionel R., de 26 de ani, ambii localnici, fără ocupaţie, rromi, care, prin ameninţări, l-au deposedat de suma de un milion de lei. Sursa citată precizează că echipa operativă deplasată la faţa locului l-a identificat şi reţinut pe unul dintre fraţi, in apropierea locului comiterii faptei, in timp ce al doilea i-a ameninţat cu un ciob de sticlă pe poliţişti şi martori. Din această cauză, un agent de siguranţa publică a folosit pistolul din dotare, trăgind două focuri in plan vertical, insă autorul a reuşit să fugă. Poliţiştii au dispus măsuri pentru prinderea acestuia, iar cercetările sint efectuate sub aspectul săvirşirii infracţiunii de tilhărie.


Intră acum și în grupul de