Hotii au intrat in casa unei femei din comuna Satu Mare folosind cheia gasita pe pervaz. Vezi ce au sustras


Intră acum și în grupul de

O femeie de 34 ani, din comuna Satu Mare a sesizat, duminică, la prânz, Secția 3 Poliție Rurală Marginea despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa şi i-au sustras mai multe bunuri.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, profitând de lipsa femei și a familiei ei de la domiciliu și folosind cheia de la ușa principală, găsită pe un pervaz al casei, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras bijuterii, aparatura electronică și două telefoane mobile.

  În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului, care se ridică la aproximativ 1.700 de lei.

telefoane mobile

   Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.

„Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere. Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii. În cazul în care este vorba despre case  în construcţie care se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.)”, transmit poliţiştii suceveni.


Intră acum și în grupul de