Intră acum și în grupul de
În cursul zilei de luni, 2 martie, polițiștii din Vicovu de Sus, precum şi cei ai posturilor de poliţie din zona de competență au organizat o acţiune având unele informații în privința unor acte de contrabandă.
Astfel, au fost identificate într-o construcţie din lemn din proximitatea unui imobil de pe raza comunei Ulma, 8.000 pachete de ţigarete de provenienţă duty-free, în valoare de aproximativ 80.000 lei, ce au fost ridicate în vederea confiscării.
„În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și tragere la răspundere penală”, au susținut reprezentanții IPJ Suceava.