Incendiu la Milișăuți din cauza unui aparat electric pentru încălzit lăsat în priză

În noaptea de luni spre marți, trei autospeciale de pompieri din Rădăuți și de la Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Milişăuţi au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia unui atelier mecanic al unei firme din Milişăuţi.

incendiu calorifer biserica poiana stampei (4)

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, a declarat că în momentul în care pompierii au ajuns la locul incendiului, ardea cu flacără deschisă magazia atelierului pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi, existând pericolul de propagare la întregul atelier, o construcţie formată din parter și mansardă.

Incendiul a distrus documente de arhivă, deşeuri de hârtie şi două geamuri din PVC.

Totodată, flăcările au degradat o altă parte din arhivă, un hidrofor, piese de schimb şi tencuiala pereţilor pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

După aproximativ o oră incendiul a fost lichidat, pompierii dând drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric pentru încălzit lăsat sub tensiune.

„Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat atelierul mecanic şi sala de mese situată la mansarda construcţiei”, a informat Alin Găleată.

 

loading...