Clopote noi pentru Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au ajuns marţi noapte trei clopote noi, cu o greutate totală de șase tone, ce sunt acordate pe note muzicale și care vor funcționa în sistem computerizat după ce vor fi montate în Turnul Clopotniță.

clopote manastirea sf ioan (5)

Cele trei clopote au fost realizate în Austria, la turnătoria de clopote Grassmayr din Innsbruck ce are o vechime de peste 400 de ani în fabricarea clopotelor muzicale.

Corneliu Revencu, directorul firmei Apel Industries din Arad, reprezentanța din România a turnătoriei de clopote Grassmayr, a declarat pentru NewsBucovina că cele trei clopote sunt realizate din bronz, un material extrem de pur, ce înseamnă cupru electrolitic și staniu electrolitic, puritatea fiind de 99.9%.

„După turnare, clopotele sunt acordate pe note muzicale care formează o armonie, SiReFa#, în cazul de față”, ne-a explicat Corneliu Revencu.

Clopotele pe note muzicale cântăresc în total șase tone, cel mare, pe nota Si, are trei tone, cel mijlociu are două tone și este pe nota Re, iar cel mic are o tonă fiind pe nota Fa. Întrucât Turnul Clopotință este într-un proces de reabilitare, noile clopote vor fi montate provizoriu în cursul acestei săptămâni pe un suport și vor fi acționate manual.

Abia după ce lucrările la Turn vor fi gata, clopotele vor fi mutate acolo definitiv, urmând să fie acționate pe baza unui sistem computerizat.

clopote manastirea sf ioan (6)

Investiția a fost necesară deoarece vechile clopote au fisuri. Cât privește costurile de achiziție, Corneliu Revencu a spus că prețul clopotelor este unul confidențial, banii provenind din donații.

Pe fiecare clopot este gravat următorul text: „Acest clopot a fost turnat pentru Catedrala Arhiepiscopală Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, în vremea I.P.S. PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Donația aceasta este din partea binecredincioșilor de pretutindeni, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Anul mântuirii 2014, Suceava.”

clopote manastirea sf ioan (7)

 

De asemenea, clopotele au fost gravate cu chipul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și însemnele familiei Grassmayr.

Directorul reprezentanței din România a turnătoriei de clopote Grassmayr a specificat că durata de viață a clopotelor este de 400 – 500 de ani, iar garanția este de 15 ani.

loading...