Acasă Actualitate Harasim a fost instalat oficial prefect de Suceava. Vezi cum au protestat...

Harasim a fost instalat oficial prefect de Suceava. Vezi cum au protestat parlamentarii PSD faţă de această numire în funcţie


Intră acum și în grupul de

Constantin Harasim şi Atanasă Nistor au fost învestiţi, vineri în funcţiile de prefect, respectiv subprefect de Suceava, în prezenţa subsecretarului de stat din MAI, chestorul Florea Oprea.

La şedinţă au participat preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor,  parlamentarii liberali suceveni Sanda-Maria Ardeleanu, Vasilica Miron, Ioan Bălan, Alexandru Băişanu, deputatul minorităţii polone, Ghervazen Longer şi deputatul PLR de Suceava Constantin Galan.



Surse din PSD Suceava au declarat că lipsa parlamentarilor PSD de la această ceremonie de investire a fost un semnal că nu sunt de acord cu numirea în funcţie a lui Constantin Harasim.

Subsecretarul de stat Florea Oprea le-a cerut celor prezenţi să se ridice în picioare când citeşte hotărârile de guvern privind aceste schimbări în conducerea Prefecturii Suceava, fapt ce a declanşat reacţii din partea parlamentarilor prezenţi care consideră că o asemenea situaţie nu a mai fost întâlnită.

DSCF0455

Fostul prefect de Suceava, Florin Sinescu, a declarat în cadrul şedinţei că tot ceea ce a făcut în perioada de trei ani în care a îndeplinit funcţia de prefect se datorează echipei din Prefectură.

El a spus că a fost o onoare să fie reprezentantul Guvernului în judeţ.

„Am înţeles că Dumnezeu are o lecţie pentru fiecare. Eu am ascultat-o, am învăţat-o şi mă pregătesc pentru examen”, a spus Sinescu care a fost aplaudat de membrii Colegiului Prefectural prezenţi la această ceremonie.

Co preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, fost prefect de Suceava, a declarat la rândul său că a lucrat cu Florin Sinescu foarte bine şi că îi doreşte să treacă bine peste problemele cu care se confruntă.

Florin Sinescu a fost retras de Guvern din funcţia de prefect al judeţului Suceava în şedinţa din 25 martie, fiind cercetat de către DNA pentru mai multe fapte de corupţie, iar postul a fost preluat de Constantin Harasim, reinstalat cu o săptămână înainte în funcţia de subprefect după ce a trecut de la PNL la PLR.

Constantin Harasim, care a fost subprefect susţinut de PNL din mai 2012 până în martie 2014 a fost reinstalat subprefect în 23 martie, el fiind acum susţinător al PLR, în locul lui Atanasă Nistor. După o săptămână el a fost numit în funcţia de prefect în locul lui Florin Sinescu, iar Atansă Nistor a fost repus subprefect.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version