Intră acum și în grupul de
Un bătrân în vârstă de 82 de ani, din Dărmănești, a rămas fără economii, precum și fără unele documente personale.
Potrivit Poliției Județene, polițiștii din Dărmănești au stabilit că în cursul zilei de joi, 2 aprilie, în jurul orei 14.30, la locuința bătrânului a oprit un autoturism, din care au coborât mai multe persoane, care i-au solicitat un obiect metalic sau din lemn pentru a ridica și repara mașina. Bărbatul însă i-a refuzat și s-a deplasat spre bucătăria de vară. În momentul în care a revenit în locuinţă, unde se afla soția sa imobilizată la pat, s-a întâlnit în fața ușii de acces cu alţi doi tineri, care ofereau spre vânzare produse textile. După aceea, tinerii s-au urcat și au plecat cu mașina oprită la poarta bărbatului.
A doua zi, bătrânul a constatat că îi lipsesc 4.230 lei, precum şi câteva documente personale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.