Titularizare 2015: 671 de candidaţi suceveni s-au înscris la concurs pe 467 de locuri, din care 63 titularizabile

Un număr de 671 de candidaţi suceveni şi-au depus dosarele pentru înscrierea la examenul de Titularizare, 125 dintre aceştia sunt absolvenţi ai promoţiei 2015.

Potrivit ISJ Suceava, un număr de 671 de candidaţi suceveni şi-au depus, în perioada 11-19 mai,  dosarele pentru înscrierea la examenul de ocupare a posturilor vacante din învăţământul preuniversitar, dintre aceştia 125 sunt absolvenţi ai promoţiei 2015, fiind scoase în acest an la concurs un număr de 467 de posturi didactice în învăţământul preuniversitar din care 63 sunt titularizabile.

BACALAUREAT

Din totalul dosarelor de înscriere, cele mai multe sunt pentru posturile de învăţător- 117, limba română – 97, educatoare – 77, limba engleză – 61, educaţie fizică – 43, matematică – 34, istorie – 26, alte discipline – 216.

Validarea dosarelor de înscriere la acest concurs este prevăzută pentru perioada 22 – 25 mai, cu excepţia dosarelor absolvenţilor promoţiei 2015, care vor fi validate în perioada 9-13 iulie.

Cele trei centre de înscriere care au fost organizate la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava, Colegiul Tehnic”Al.I.Cuza” Suceava şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

În judeţul Suceava sunt scoase la concursul din acest an 467 de posturi didactice în învăţământul preuniversitar din care 63 sunt titularizabile, având o viabilitate de minimum patru ani, iar restul au viabilitate sub patru ani.

Din totalul celor 63 de posturi titularizabile, cele mai multe, 14 sunt la disciplina matematică, 13 la educatori, 8 la învăţători, 7 la disciplinele tehnice, patru la limba engleză, câte două la muzică, educaţie fizică, fizică şi educatori pentru învăţământul special.