Amenzi de aproape 150.000 lei aplicate de polițiști, în weekend, pentru abaterile rutiere

Polițiștii rutieri suceveni i-au vânat în perioada 13-15 iunie pe șoferii care au încalcat legislația rutieră și au aplicat peste cinci sute de amenzi de aproape 150.000 lei, cele mai multe pentru depăşirea regimului regulamentar de viteză.

Potrivit Poliției Județene, în zilele de 13, 14 și 15 iunie, între orele 07.00-13.00 și 15.00-20.00, polițiștii au organizat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare.

politie amenzi

În acest sens, oamenii legii au constatat 12 infracţiuni, dintre care patru pentru conducere cu îmbibaţie alcoolică peste limita legală, două pentru conducerea unor  autoturisme neînmatriculate, câte o infracțiune pentru conducerea fără permis și cu numere false, iar patru infracţiuni au fost pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute 23 de  permise de conducere, cele mai multe, 11 la număr, pentru depăşirea regimului legal de viteză, 9 pentru depăşiri neregulamentare, iar 3 permise au fost reţinute pentru alte abateri la regimul rutier.

Totodată, polițiștii au reţinut şi cinci certificate de înmatriculare.

În total, acțiunea polițiștilor s-a concretizat cu aplicarea de 538 de amenzi, în valoare de 145.967,5 lei. Dintre acestea, 371 au fost aplicate pentru depăşirea regimului regulamentar de viteză.

IPJ Suceava a mai informat că până în data de 19 iunie polițiștii vor desfăşura activităţi pe linia prevenirii evenimentelor rutiere.

„În cadrul acţiunilor vor fi desfăşurate întâlniri cu elevii, dar vor fi organizate şi acţiuni în trafic, urmărindu-se identificarea şoferilor care încalcă legislaţia rutieră, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente – respectiv viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.