Un șofer s-a răsturnat cu autoutilitara la Poiana Stampei pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de ploaie

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Vatra Dornei, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce s-a răsturnat pe DN 17,pe raza comunei Poiana Stampei, cu autoutilitara pe care o conducea.

ambulanta 5

IPJ Suceava a informat că accidentul a avut loc în cursul zilei de marți, în jurul orei 15.48, din cauza faptului că șoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de ploaie. Din acest motiv, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

În urma accidentului, bărbatul a fost rănit ușor, el fiind transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal ce va fi soluționat procedural.