Primarul comunei Slatina, Ilie Gherman, a fost trimis în judecată pentru că s-a răzbunat pe directorul Şcolii din Herla şi nu a finanţat şcoala

Primarul comunei sucevene Slatina, Ilie Gherman a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru abuz în serviciu după ce în anul 2013 a refuzat să asigure finanţarea Şcolii Gimnaziale Herla pentru a se răzbuna pe directorului şcolii cu numirea căruia nu a fost de acord.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat, marţi, că a dispus trimiterea în judecată a lui Ilie Gherman pentru abuz în serviciu.

Gherman Ilie
Ilie Gherman

În rechizitoriu se arată că Şcoala Gimnazială Herla,  ordonator terţiar de credite, iar primarul comunei Slatina, este ordonator principal de credite al bugetului local şi potrivit dispoziţiilor legale are obligaţia să solicite Trezoreriei Municipiului Fălticeni deschiderea de credite în vederea asigurării de fonduri pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar, precum şi pentru  cheltuielile materiale necesare desfăşurării procesului de învăţământ.

Astfel, în cursul lunii martie 2013, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a comunicat Primăriei comunei Slatina, repartizarea pe trimestre a sumelor defalcate din TVA pe anul 2013, aprobată de Ministerul Finanţelor Publice, printre acestea regăsindu-se şi sumele pentru finanţarea cheltuielilor de personal din învăţământ, pentru finanţarea cheltuielilor materiale din învăţământ şi pentru finanţarea  hotărârilor judecătoreşti din învăţământ. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a repartizat pe trimestrul IV/2013, pentru Şcoala Gimnazială Herla, următoarele sume: 322.800 lei pentru finanţarea cheltuielilor cu personalul din învăţământ, 78.700 lei pentru finanţarea hotărârilor judecătoreşti din învăţământ şi 115.200 lei pentru finanţarea cheltuielilor materiale din învăţământ. Ulterior, Şcoala Gimnazială Herla a înaintat către Primăria Slatina, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul fiscal 2013 cu repartizarea pe trimestre a sumelor defalcate din TVA, sumele aprobate şi repartizate pentru finanţarea cheltuielilor din învăţământ fiind virate de Ministerul Finanţelor Publice încă din primul trimestru al anului 2013.

Procurorii au constatat din probele administrate că Gherman a ştiut de la începutul lunii septembrie 2013 că, din data de 01.09.2013, a fost numit un nou director al Şcolii Gimnaziale Herla şi întrucât se afla în conflict personal cu acesta, pentru a se răzbuna, a luat hotărârea infracţională de a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de serviciu pe care le are în calitate de ordonator principal de credite, în sensul de a înceta finanţarea unităţii de învăţământ, urmărind blocarea activităţii acesteia, prin imposibilitatea achitării drepturilor salariale către cadrele didactice şi personalul auxiliar.

Astfel, Gherman  şi-a creat un mecanism infracţional, în sensul că a interzis angajaţilor din cadrul Primăriei Slatina să primească şi să înregistreze corespondenţa cu Şcoala Gimnazială Herla pentru a se crea o falsă justificare a activităţii infracţionale, respectiv lipsa solicitării de emitere a dispoziţiei bugetare de deschidere de credite pentru trimestrul IV/2013 şi totodată, şi-a luat concediu de odihnă şi concediu medical crezând că astfel va fi exonerat de răspundere penală, deşi toate probele administrate în cauză confirmă că şi din aceste situaţii, a fost singurul care a gestionat problema emiterii dispoziţiei bugetare.

Procurorii au stabilit că Ilie Gherman, în calitate de primar al comunei Slatina şi ordonator principal de credite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să emită dispoziţia bugetară de deschidere de credite pe trimestrul IV al anului 2013 pentru Şcoala Gimnazială Herla, blocând astfel finanţarea unităţii de învăţământ preuniversitar de stat care s-a aflat în imposibilitate de a achita drepturile salariale cadrelor didactice şi personalului auxiliar, pentru lunile septembrie şi octombrie 2013, în sumă totală de 378.319 lei şi de a achiziţiona combustibil (lemne pentru foc) în sumă de 66.803 lei, modalitate prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unităţii de învăţământ şi a produs un prejudiciu în valoare totală de 445.122 lei.

Cauza se va judeca de Judecătoria Fălticeni.