Hoții au furat aproape 300 de litri de motorină dintr-un TIR în timp ce șoferul dormea în cabină

Șoferul unui TIR, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Bistriţa Năsăud, a avut ghinionul să constate în momentul în care s-a trezit, după ce a luat pauza de odihnă, că hoții i-au sustras motorina din rezervorul autotrenului.

 

Potrivit Poliției Județene, poliţiştii au stabilit faptul că luni seara, în jurul orei 19.00, bărbatul a parcat tirul pe raza comunei  Pojorâta pentru a face pauza de nouă ore, dormind în cabina mașinii.

rezervor

Însă, în momentul în care șoferul s-a trezit, în jurul orei 00.30, a simțit un miros de motorină şi a verificat rezervorul.

Astfel, bărbatul a constatat că bușonul  a fost forțat, pe sol erau pete de motorină,  iar din rezervor lipsea aproximativ 300 litri de carburant, în valoare de 1.650 lei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.