Asfaltarea pe bulevardul George Enescu stârnește discuții contradictorii între Primărie și constructori


Intră acum și în grupul de

Proiectul de asfaltare a bulevardului George Enescu din municipiul Suceava a stârnit câteva discuții în contradictoriu între conducerea Primăriei și constructori, la comandamentul de lucrări de marți dimineața.

B-dul George Enescu 1 asfaltare

Astfel, turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe una din arterele principale de circulație, pe bulevardul George Enescu, ar putea fi realizată la începutul săptămânii viitoare, conform celor prezentate de constructori, sau în weekend, atunci când circulația este redusă, după cum a declarat primarul Sucevei.

Ion Lungu a menționat că în această săptămână. constructorii vor termina turnarea stratului de bază, între Nordic, Centrul de Calcul și Catedrală.

„Pe un sens de circulație, bulevardul va fi închis total, în ideea că se va turna stratul de uzură, de la intersecția cu strada Humorului și până la Catedrală și invers. Eu rămân la ideea să facem o programare pentru un sfârșit de săptămână când lucrurile sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere al circulației”, a declarat Ion Lungu.

Pe de altă parte, reprezentanții de la Victor Construct doresc realizarea lucrării la începutul săptămânii viitoare pentru a se menține graficul.

„Sper să găsim soluția cea mai bună în așa fel încât să facem lucrări de calitate și în același timp să producem un disconfort cât mai mic sucevenilor”, a mai spus Lungu.

 

 


Intră acum și în grupul de