Convorbiri oficiale între preşedinţii României şi Republicii Moldova la Universitatea Suceava


Intră acum și în grupul de

Rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr. ing. Valentin Popa, a declarat, miercuri, că programul vizitei preşedinţilor României şi Republicii Moldova în Suceava, care va avea loc în data de 7 iulie, a fost convenit cu cele două servicii de protocol ale celor două Cancelarii Prezidenţiale.

Rectorul sucevean a spus că, potrivit acestui program, preşedintele României, Klaus Iohannis îl va primi, în data de 7 iulie, în jurul orei 12,00, pe preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, pe esplanada din faţa Corpului A al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.

Popa a mai spus că după acest moment vor avea loc convorbiri oficiale între cele două delegaţii, urmate de ceremonia de acordare a Titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

nicolae timofti

El a precizat că cele două delegaţii vor vizita campusul universitar sucevean, apoi va fi organizată o conferinţă de presă comună, urmate de un prânz festiv, de o vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei şi de momentul de rămas bun între cei doi preşedinţi.

Rectorul sucevean a declarat, în luna martie 2015, în cadrul unei conferinţe de presă, că în anul 2013 Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a hotărât acordarea titlului Doctor Honoris Causa preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul universităţii sucevene.

El precizase că acest titlu îi va fi acordat preşedintelui Republicii Moldova pentru merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, precum şi pentru atenţia pe care o acordă educaţiei şi formării tinerei generaţii.


Intră acum și în grupul de