Bătrânii din mediul rural, sfătuiți de polițiști ce să facă pentru a nu rămâne fără economii


Intră acum și în grupul de

Având în vedere numărul mare de bătrâni care au căzut victime infractorilor care sub pretextul vânzării unor bunuri sau a efectuării unor lucrări casnice au pătruns în locuinţe sustrăgând importante sume de bani, IPJ Suceava a iniţiat o campanie de informare cu privire la riscurile la care se expun cetăţenii prin ignorarea unor reguli preventive minime.

Astfel, începând cu data de 26 iunie, a debutat campania ,,Siguranţa depinde şi de tine!”, aceasta propunându-și responsabilizarea grupurilor vulnerabile, precum bătrânii sau persoanele care locuiesc în case izolate şi creşterea gradului de informare în ceea ce priveşte măsurile preventive ce trebuie adoptate în situaţiile de risc victimal.

Potrivit IPJ Suceava, în debutul campaniei, oamenii legii au desfășurat activități cu prilejul Zilelor Sucevei, poliţiştii de prevenire şi de proximitate distribuind în perioada 26 – 28 iunie peste 1500 de materiale preventive persoanelor care au participat la manifestările organizate în municipiul Suceava.

politie (1)

De asemenea, activităţi similare au fost desfăşurate şi în municipiul Vatra Dornei şi în comunele învecinate, poliţiştii distribuind peste 500 de scrisori informative şi pliante preventive persoanelor aflate în gări, autogări, pieţe.

Totodată, în mediul rural, poliţiştii au purtat discuţii cu persoanele vârstnice, fiindu-le prezentate modul de acţiune al infractorilor şi soluţii pentru prevenirea victimizării.

Polițiștii suceveni au descris și modurile de operare ale infractorilor, etapele fiind următoarele, potrivit IPJ Suceava:

  1. Mai întâi, bat la porțile cetățenilor sub diverse pretexte:
  • sunt vânzători ambulanți și oferă diverse bunuri spre vânzare (pături, articole de îmbrăcăminte etc.)
  • solicită achiziționarea unor produse obținute în gospodăria proprie, în baza unor anunțuri existente la poarta sătenilor (ex.: vânzare băuturi alcoolice, lapte, brânzeturi etc.)
  • pretind că sunt reprezentanți ai unor instituții publice și oferă diverse informații, ajutoare pentru bătrâni;
  • solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu valoare mai mică;
  • alte “povești” menite a facilita interacțiunea cu potențiala victima și comiterea infracțiunii
  1. Observă unde își ține banii victima – corp de clădire, camera, locul în cameră, etc);
  2. Distrag atenția victimei și dacă reușesc, sustrag în acel moment banii. De obicei, infractorii lucrează în grup – în timp ce unul dintre ei discută cu victima, celălalt comite furtul. În alte situații, victima este trimisă să aducă diverse bunuri din curte sau casă, furtul fiind săvârșit în acele momente.
  3. Dacă nu reușesc să comită furtul în acel moment, hoții se întorc pe timp de zi sau de noapte în încercarea de a-și finaliza acțiunea infracțională.

politie (2)

Sursa citată a mai arătat că persoanele în vârstă trebuie să cunoască faptul că de obicei infractorii sunt persoane străine și de cele mai multe ori ei acționează pe raza mai multor județe, altele decât cele unde locuiesc.

În acest sens, Poliția recomandă:

  • să fii atent la persoanele străine de localitatea ta, mai ales dacă observi că bat la porțile oamenilor sub diverse motive;
  • reține semnalmentele acestora, precum și alte aspecte cum ar fi bunurile pe care le vând sau autoturismul cu care se deplasează;
  • discută permanent cu rudele și vecinii care sunt în vârstă și reamintește-le regulile de siguranță personală și cui trebuie să acorde accesul în curte și locuință;
  • anunță imediat autoritățile locale (poliția, primăria) atunci când observi persoane/comportamente suspecte sau când afli de comiterea infracțiuni.

politie (3)

Amintim că un ultim caz în care bătrânii au căzut victime ale infractorilor s-a petrecut pe raza comunei Udești, hoții plecând cu 10.000 lei din casa unui bărbat de 87 de ani. În timp ce bărbatul se afla în câmp la cosit, două persoane i-au solicitat soției bătrânului, care se afla acasă, să le vândă cupoane de călătorie.

Bătrâna a căzut în capcana infractorilor, şi crezând că face o afacere rentabilă, le-a vândut 20 tichete de călătorie pentru suma de 100 lei, după care s-a deplasat în bucătăria de vară şi a pus banii într-o cutie de plastic în care mai avea suma de 10000 lei. Ulterior, a ieşit afară, lăsând cutia pe pat întrucât una dintre persoanele necunoscute care a rămas în curte i-a cerut o sârmă.

Bătrâna s-a deplasat  în spatele curţii, i-a dat o sârmă acelei persoane, iar când a revenit în bucătărie a constatat că lipseşte cutia în care avea aproximativ 10000 lei, actele de identitate ale ei şi soţului.

 


Intră acum și în grupul de