Angela Zarojanu ar putea reveni in fruntea organizatiei de femei a PNL Suceava


Intră acum și în grupul de

Ea a spus ca are sustinerea mai multor colege din partid pentru a se inscrie la alegerile din 16 iulie, dar a precizat ca deocamdata nu se pronunta daca va face sau nu acest pas.

Femeile liberale sucevene au un presedinte interimar, consilierul judetean Sorina Barbu. Pe de alta parte, Angela Zarojanu a precizat ca a primit o adresa de la conducerea nationala a Organizatiei Femeilor Liberale, in care se arata ca si-a recapatat functia de vicepresedinte al acestei structuri, functie din care s-a autosuspendat vara trecuta, imediat dupa scrutinul local din iunie trecut, cind fusese suspendata pe timp de un an de Biroul Permanent Judetean al PNL, din postul de lider al Organizatiei Municipale a formatiunii, sub acuzatia de a fi colaborat cu PSD la alegerea viceprimarilor orasului. Sanctiunea pe linie de partid, dictata impotriva Angelei Zarojanu a expirat recent.


Intră acum și în grupul de