Ucraina si Romania au semnat, la Suceava, fisa proiectului de Buna Vecinatate

La intalnire au participat experti din partea Romaniei si Ucrainei, reprezentanti in Grupul Comun de Lucru Roman-Ucrainean.

Punctul de referinta a reuniunii a fost semnarea fisei de proiect, demers prin care, atat partea romana cat si cea ucraineana au convenit asupra aspectelor tehnice necesare in derularea programului.

Se asteapta ca pana la sfarsitul anului 2005 acest program sa fie operational, urmand a fi finalizata documentatia specifica, respectiv ghidul solicitantului si cererea de finantare pentru proiecte care vizeaza promovarea dezvoltarii economice si sociale durabile in zonele de frontiera, derularea de actiuni pentru depasirea dificultatilor comune (protectia mediului, ocrotirea sanatatii, prevenirea si combaterea crimei organizate), asigurarea unor frontiere eficiente si sigure, respectiv promovarea actiunilor transfrontaliere locale de tip „om-la-om.

Conceptul de buna Buna Vecinatate a fost introdus de Comisia Europeana si se deruleaza in doua etape, prima presupunand schimbari practice in implementarea instrumentelor de cooperare existente (PHARE CBC, INTERREG, CARDS, TACIS) prin introducerea Programelor de Vecinatate pentru anii 2004-2006 la frontierele externe ale Uniunii Europene largite (inclusiv Bulgaria si Romania), iar a doua etapa, incepand cu anul 2007, urmarind introducerea unui Nou Instrument de Vecinatate la frontierele externe ale UE.

Pentru punerea in practica a Noului Instrument de Vecinatate, in perioada 2004-2006, atentia va fi concentrata asupra asigurarii unei coordonari si sincronizari eficiente ale instrumentelor existente pentru cooperarea transfrontaliera intre Uniunea Europeana largita si tarile ei limitrofe. Regiunile eligibile in cadrul acestui program sunt : Satu Mare, Maramures, Suceava, Botosani si Tulcea din Romania si Transcarpatia, Ivano Frankivsk, Cernauti si Odessa din Ucraina, fondurile alocate fiind de 29 milioane EURO pentru perioada 2004 – 2006.