Tractorasul Brindusel Nichitean bate din nou la usa PD


Intră acum și în grupul de

Nichitean a declarat ca saptamana viitoare intentioneaza sa depuna o cerere de reprimire in PD dar si de repunere in functia de vicepresedinte organizatoric al PD Suceava pe care a detinut-o pina in toamna anului trecut. El a spus ca repunerea sa in drepturi in cadrul organizatiei judetene PD Suceava va fi supusa aprobarii Biroului Permanent Judetean al organizatiei. „Daca vor crede ca merit sa intru in partid, atunci vor hotari in consecinta”, a spus Nichitean. El a precizat ca nu se considera vinovat de acuzatia care i s-a adus ca ar fi fraudat alegerile generale din noiembrie 2004. Fostul vicepresedinte al PD Suceava, Brindusel Nichitean, a fost trimis in judecata pentru ca ar fi fraudat alegerile, votand de cinci ori la alegerile generale din 28 noiembrie. El a fost condamnat de Tribunalul Suceava la o amenda penala cu suspendare, dar a facut apel, solicitand sa fie achitat sau sanctionat cu amenda administrativa intrucat nu se considera vinovat. Apelul lui urmeaza sa se judece in luna septembrie la Curtea de Apel Suceava. Brindusel Nichitean a candidat pe pozitia a doua pe lista Aliantei D.A. Suceava pentru Senat, a castigat functia de senator, dar mandatul sau a fost invalidat de plenul Senatului. Presedintele PD Suceava, Eugen Uricec, declara saptamina trecuta ca o eventuala cerere a lui Nichitean de revenire in partid va fi supusa votului Biroului Permanent Judetean dar si Biroului National al partidului. „Sint mai multe discutii pe aceasta tema. Cert este insa ca o eventuala cerere oficiala de revenire a domnului Brindusel Nichitean va fi discutata si dezbatuta atit in Biroul Judetean cit si in Biroul National al partidului. Discutiile vor fi suplimentate si de un vot pe aceasta tema dupa care se va sti daca va putea sa revina sau nu in PD. PD este un partid in care democratia este la mare cinste. Orice cerere care se inainteaza PD conform statutului este discutata in forul care este indrituit s-o faca si atunci votul este cel care va decide”, declara Uricec in urma cu o saptamina.


Intră acum și în grupul de