Circulatie auto restrictionata in Suceava pentru interventii la versantul de NE

Potrivit unui comunicat semnat de primarul Ion Lungu, s-a apelat la aceasta masura, deoarece latimea strazii Mihail Sadoveanu este de doar 6-7 metri. In comunicat se spune ca in chesoanele realizate pentru consolidarea versantului de Nord-Est, in zona strazilor Mihail Sadoveanu, Bogdan Voda, Petuniilor si Lascar Lutia, apa a atins deja o inaltime de aproximativ 8 metri, iar pentru preluarea acesteia in reteaua de canalizare se impune executarea unui dren de interventie, avind ca fundatie o rigola din beton si material granular in filtrul invers. Comunicatul mai arata ca preluarea acestor ape se va face printr-un tub din PVC cu diametrul de 200 de milimetri, pe o lungime de 105 metri si va necesita o durata de executie de aproximativ doua saptamini. Primarul Lungu spera ca posesorii de autovehicule din zona vor da dovada de intelegere, pentru a permite ca prin executia drenului colector sa fie continuate lucrarile legate de consolidarea si preluarea apei, astfel incit sa fie eliminata principala cauza a alunecarilor de teren de pe versantul de Nord-Est.