Gospodăria unei femei din Boroaia a fost cuprinsă de flăcări în urma unui foc pentru arderea resturilor vegetale


Intră acum și în grupul de

Un foc făcut în grădina gospodăriei unei femei din satul Giuleşti, comuna Boroaia, pentru arderea resturilor vegetale, care a fost lăsat nesupravegheat, a produs un incendiu în toiul nopții, patru autospeciale de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor.

incendiu marginea (2)

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat în noaptea de luni spre marți, la ora 0:53, iar în momentul în care echipajele de pompieri au ajuns la fața locului ardeau o magazie de lemne şi acoperişul casei de locuit, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuinţă.

Găleată a precizat că incendiul a fost lichidat după circa trei ore, flăcările mistuind acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, magazia de lemne pe 60 de metri pătraţi, circa o tonă de furaje, patru metri cubi lemn de foc, un frigider, un aragaz, obiecte de mobilier şi alte bunuri.

De asemenea, flăcările au degradat aproximativ 80 de metri pătraţi din pereţii portanţi ai casei.

„Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite dintr-un foc deschis în spaţii deschise nesupravegheat, făcut în grădina gospodăriei pentru arderea resturilor vegetale”, a declarat plt.adj. Alin Găleată.

El a subliniat că nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar forţele de intervenţie au salvat restul locuinţei şi bunuri materiale.


Intră acum și în grupul de