Protecţia Consumatorului Suceava: La ştrandurile din judeţ lipsesc informaţii despre adâncimea bazinelor de înot, atenţionări sau avertizări


Intră acum și în grupul de

Comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor au aplicat 29 de amenzi în valoare de 38.850 de lei unor unităţi turistice de cazare din judeţul Suceava în urma unor controale efectuate în cursul lunii iulie şi au oprit de la comercializare produse în valoare de 7350 lei.

Potrivit comisarului şef adjunct al CJPC Suceava, Vasile Latiş, în cursul lunii iulie, comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor au efectuat 377 de controale  în urma cărora au aplicat  157 amenzi, în valoare totală de177. 600 lei, în perioada amintită înregistrându-se 131  reclamaţii.

“Toate acţiunile de control s-au desfăşurat pentru cercetarea reclamaţiilor şi efectuarea tematicilor naţionale şi regionale”, a spus Latiş.

El a precizat că una din tematice de control a vizat  respectarea prevederilor legale la comercializarea şi etichetarea alimentelor comercializate în chioşcuri şi în unităţile de alimentaţie publică în incinta standurilor, piscinelor, bazinelor de înot, zonelor de agrement, precum şi la prestarea serviciilor în aceste zone, în acest sens fiind efectuate 47 de controale, în urma cărora au fost aplicate 22 de amenzi în valoare de 24250 lei şi s-au oprit  de la comercializare produse în valoare de 300 lei.

bazin de inot semiolimpic

Latiş a spus că printre deficienţele constate se numără lipsa informaţiilor sau informaţii incomplete referitoare la produsele oferite, lipsa preţurilor, dar şi lipsa informaţiilor legate de adâncimea bazinelor de înot sau a atenţionărilor şi avertismentelor.

O altă tematică de control a vizat  respectarea prevederilor legale privind drepturile consumatorilor în unităţile de cazare turistică fiind efectuate 52 de acţiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 29 amenzi în valoare de 38 850 lei şi s-au oprit de la comercializare produse în valoare de 7350 lei .

Comisarul şef adjunct al CJPC Suceava a precizat că printre deficienţele constate se numără lipsa atenţionărilor asupra alergenilor în lista meniurilor,  lipsa etichetelor cu elementele de identificare la produsele ce constituie materia primă şi lipsa preţurilor.strand

Totodată, în cursul lunii iulie au fost verificate 20 de unităţi care comercializează băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri fiind aplicate patru amenzi în valoare totală de 9400 de lei, întrucât s-au găsit produse ale căror etichele nu erau lizibile,iar reclamele promoţiilor nu conţineau informaţii complete. .


Intră acum și în grupul de