Zonele turistice ale judeţului Suceava, împânzite de polițiști pentru prevenirea faptelor antisociale


Intră acum și în grupul de

În perioada 7-9 august a.c., polițiștii suceveni au desfăşurat activităţi de prevenire şi informare în teren, în special în zonele turistice ale judeţului. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, activităţile au vizat, în principal, siguranţa rutieră pe principalele artere turistice (DN 17, DN 17 A, DN 2 E, E 85), dar şi prevenirea furturilor din auto, prevenirea faptelor cu violenţă şi prevenirea infracţiunilor de natură economică.

activitati informare personal restaurante si unitati de cazare

Sursa citată a arătat că în cele trei zile, au fost desfăşurate acţiuni preventive în localităţile Dărmăneşti, Milişăuţi, Rădăuţi, Marginea, Suceviţa, Solca, Păltinoasa, Gura Humorului, Câmpulung, Pojorâta, Fundu Moldovei, Vama, Iacobeni, Ciocăneşti, Vatra Dornei și Dorna Arini.

Activitățile oamenilor legii au fost de bun augur, astfel în weekend nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave şi nici nu au fost sesizate fapte cu violenţă împotriva sau cu implicarea turiştilor, furturi cu mod de operare deosebit sau alte infracţiuni grave.

Totodată, în cadrul acțiunii au fost instruiţi administratorii şi personalul a 22 de unităţi economice, din hoteluri, baruri, chioşcuri, terase și restaurante, cu privire la legislaţia privind vânzarea de băuturi alcoolice către persoanele aflate deja în stare de ebrietate, în vederea prevenirii unor fapte cu violenţă, a scandalurilor şi distrugerilor.

De asemenea, peste 200 de familii vârstnice din mediul rural, din zonele izolate, au fost avertizate cu privire la măsurile suplimentare ce trebuie dispuse pentru prevenirea furturilor şi tâlhăriilor.

Polițiștii au distribuit și peste 1000 de materiale preventive privind furturile din auto şi furturile din camerele de cazare în staţiunile turistice Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, dar şi în localităţile Marginea şi Suceviţa.

activitati informare turisti Vatra Dornei

Alte activități au fost desfăşurate în zonele caselor de schimb valutar şi a bancomatelor sau punctelor de transfer bancar, personalul angajat dar şi turiştii fiind informaţi cu privire la regulile ce trebuie respectate pentru a nu cădea victime escrocilor.

„Prezenţa sporită în teren, activităţile preventive desfăşurate punctual, din casă în casă sau în zonele identificate cu risc, interesul prezentat de cetăţeni pentru acţiunile de informare, au generat o stare de normalitate socială şi siguranţă comunitară, aspect evidenţiat şi în situaţia operativă din acest week-end, neînregistrându-se accidente rutiere grave, fapte grave cu violenţă, furturi cu prejudicii majore sau alte infracţiuni de natură a induce sentimentul de  insecuritate”, se arată în comunicatul Poliției Județene.

activitati prevenire inselaciuni in zona unitatilor valutare si de transfer bancar


Intră acum și în grupul de