Cardinalul german Joachim Meisner la Suceava: Duhul Sfânt este cel care ne orientează în viaţă, ca şi busola


Intră acum și în grupul de

Cardinalul german Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Koln, a atribuit, duminică, sfântul Mir unui număr de 38 de candidaţi suceveni, cu vârste cuprinse între 12 şi 27 de ani, din Parohia romano-catolică Suceava în cadrul Sfintei Liturghii celebrate la Biserica “Sf Ioan Nepomuk” din Suceava.

Aflat într-o vizită de o săptămână, la invitaţia Episcopului Diecezei Romano- Catolice Iaşi, monseniorul Petru Gherghel, cardinalul german Joachim Meisner ajuns, duminică, la Suceava şi a fost întâmpinat cu pâine şi sare, la festivitatea de primire participând candidaţi la mir, ministranţi, preoţi, reprezentanţi ai filialelor şi bisericilor din Parohia romano-catolică Suceava, autorităţi locale şi judeţene şi numeroşi credincioşi.

Meisner Gherghel catolici biserica (141)

“Vă rugăm să primiţi din partea noastră acest salut împreună cu gestul tradiţional al întâmpinării oaspeţilor dragi cu pâine şi sare, roade ale pământului şi ale muncii oamenilor, din care vă rugăm să gustaţi, iar Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu ducem lipsă de ele”, a spus preotul paroh al Parohiei Romano-Catolice Suceava,  Iosif Păuleţ în cuvântul de întâmpinare.

El a mai spus că în Parohia Romano-catolică Suceava sunt peste 1600 de credincioşi catolici, din care 1452 în Suceava, 88 în Iţcani, 76 în Ipoteşti, 72 în alte zece localităţi din jur, iar majoritatea credincioşilor catolici, 1332, sunt de etnie română, 135 de etnie germană, 210 de etnie polonă  şi 11 de etnie ucraineană.

Preotul Iosif Păuleţ a subliniat că împreună cu cei 38 de candidaţi la mir, comunitatea catolică suceveană trăieşte din nou sărbătoarea coborârii Duhului Sfânt.

“Toţi avem nevoie de Duhul Sfânt, ca să dăm o bună mărturie despre Cristos şi despre Evanghelia sa în lumea în care trăim. Vă mulţumim că aţi venit în mijlocul nostru, vă primim cu toată căldura sufletească, cu bucuria din inimă”, a mai spus preotul paroh Iosif Păuleţ.

Arhiepiscopul emerit de Koln, cardinalul german Joachim Meisner, a spus copiilor, tinerilor candidaţi la mir că dacă azi(n.r.duminică) au intrat în Biserică singuri, la ieşire, după atribuirea Sfântului Mir, vor ieşi împreună cu Duhul Sfânt.

Excelenţa Sa a mai spus că sacramentul Duhului Sfânt se administrează doar o singură dată în viaţă, arătând că, din fericire, Sfânta spovadă şi Sânta Euharistie se primesc de mai multe ori.

Meisner Gherghel catolici biserica (155)

“De multe ori credincioşii îmi spun că dacă Duhul Sfânt e atât de important, să-l punem pe masă, să avem parte de el, să-l avem în faţa noastră, iar eu le spun: nu pot să pun Duhul Sfânt pe masă, în faţa voastră. Eu pot doar să încerc să-l aduc mai aproape pe Duhul Sfânt prin trei imagini: în primul rând, Duhul Sfânt e ca şi busola din buzunarul nostru, apoi Duhul Sfânt e motorul din inima noastră şi în al treilea rând Duhul Sfânt  este ca şi volanul unui autoturism în mâinile noastre”, a spus cardinalul Joachim Meisner.

Excelenţa Sa a explicat că Duhul Sfânt este cel care ne orientează în viaţă, ca şi busola, dând ca exemplu situaţia unui vapor care intră într-o zonă cu ceaţă, iar căpitanul vasului trebuie să se orienteze după busolă.

“La fel este şi când o persoană, un tânăr, trece printr-o perioadă de confuzie, de tulburare şi are nevoie de o busolă”, a spus cardinalul german subliniind că cel ce se orientează întotdeauna după poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, nu va merge într-o direcţie greşită, nu va naufragia.

Arhiepiscopul emerit de Koln a mai spus că Duhul Sfânt este motorul în inima credincioşilor, iar celui care este miruit îi este oferit darul lui Dumnezeu şi primeşte energia să vadă direcţia pe care trebuie să o urmeze în viaţă.

“Veţi fi însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ca să mergeţi demni, cu faţa senină, înainte”, le-a spus cardinalul german candidaţilor la mir.

Excelenţa Sa a subliniat că Duhul Sfânt e asemănător “volanului autoturismului din mâinile noastre”.

“Voi conduceţi maşina voastră prin puterea Duhului Sfânt şi prin poruncile pe care le aveţi la dispoziţie. Trebuie să conduceţi propria maşină a vieţii, cu responsabilităţile voastre personale”, a spus arhiepiscopul emerit de Koln adăugând că în viaţă vor exista întotdeauna persoane care vor încerca să îi manipuleze, dar că trebuie să fie fermi, să refuze acest lucru şi doar urmând direcţia bună, vor avea un traseu bun în viaţă şi vor ajunge “la adevărata ţintă, adevăratul scop”.

La rândul său, monseniorul Petru Gherghel a mulţumit arhiepiscopului emerit de Koln pentru cuvântul de învăţătură adresat candidaţilor la mir arătând că în timpul ceremoniei sacramentului Sfânt al Mirului aceştia primesc “lumina credinţei, a Duhului Sfânt”.

Vezi aici galeria foto de la eveniment


Intră acum și în grupul de