Acasă Actualitate Biciclist mort, după ce ajuns în fața unei mașini, în Grănicești

Biciclist mort, după ce ajuns în fața unei mașini, în Grănicești


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Grănicești, și-a pierdut marți seara viața, după ce a intrat cu bicicleta pe contrasens, fiind izbit violent de o maşină.

bicicleta



Potrivit Poliției Județene, bărbatul de 49 de ani se deplasa joi seara, în jurul orei 18.45 în localitatea de domiciliu cu bicicleta, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Bărbatul a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de un consătean de 30 de ani, după care a fost proiectat pe carosabil.

„La fața locului a sosit un echipaj S.M.U.R.D., însă, în urma manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul biciclistului”, au informat reprezentanții Poliției.

Șoferul de 30 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, la spital, bărbatului i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version