Intră acum și în grupul de
« Daca situatia de la nivelul unor judete reclama acest lucru, voi dispune transferarea de personal suplimentar pentru a asigura respectarea termenului de trei zile de restituire a pasapoartelor, respectiv de stergere din baza de date a cetatenilor care dovedesc ca au avut motive intemeiate sa intarzie in afara granitelor », a declarat Ministrul Administratiei si Internelor.
Potrivit unei dispozitii a ministrului Vasile Blaga, cetatenii carora li s-au retinut pasapoartele la frontiera le pot recupera in termen de cel mult trei zile, daca se prezinta la serviciul teritorial de pasapoarte documentele justificative privind depasirea termenului de sedere, traduse in limba romana si legalizate in tara de catre un notar public sau in strainatate de catre misiunile diplomatice ale Romaniei.
Potrivit datelor Directiei Generale de Pasapoarte, in perioada 1-10 august au ajuns la serviciile teritoriale emitente un numar de 5.258 de pasapoarte retinute la punctele de frontiera si datele a 635 de persoane luate in evidenta de Politia de Frontiera pentru depasirea termenului legal de sedere in strainatate.
Pana in prezent s-au prezentat la serviciile teritoriale de pasapoarte in vederea reglementarii situatiei legale 135 de cetateni. In urma analizei documentelor prezentate, sapte pasapoarte au fost restituite, iar in 36 de cazuri a fost aplicata masura de suspendare temporara a dreptului de folosire a pasaportului, pe o perioada de un an in cazul cetatenilor care se afla la prima abatere si pe perioade cuprinse intre 2 si 5 ani in cazul celor care, in ultimii cinci ani, s-au mai aflat in aceasta situatie.
Intră acum și în grupul de