Femeie înjunghiată pe o alee din apropierea unei școli din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

O femeie în vârstă de 55 de ani, din municipiul Suceava, a fost înjunghiată marți seara, în timp ce se deplasa singură pe o alee din apropierea unei școli din municipiul reședință de județ. Potrivit Poliției Suceava, agresorul a luat-o la fugă după comiterea faptei, el fiind căutat în prezent de oamenii legii.

cutit

Sursa citată a arătat faptul că agresiunea s-a petrecut în jurul orei 21.50, în timp ce femeia se deplasa pe aleea dintre străzile prof. Leca Morariu şi Universităţii, în apropierea unei unități școlare.

Fără să-i spună sau să-i ceară ceva, agresorul a lovit-o pe femeie cu un obiect contondent ascuţit în zona spatelui, după care a fugit.

„În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorului”, au informat reprezentanții IPJ Suceava.

 


Intră acum și în grupul de