Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au constatat că s-a urcat băut la volan, iar permisul de conducere era reținut. Fapta suceveanului a ieșit la iveală după ce agenții de poliție din Ipotești au fost sesizați vineri după-amiază că pe raza comunei Bosanci un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
„Poliţiştii deplasaţi la fața locului au identificat într-un șanț, de pe DJ 208A, un autoturism care prezenta avarii”, au informat reprezentanții Poliției Județene.
Potrivit sursei citate, bărbatul de 40 de ani le-a declarat polițiștilor că a pierdut controlul volanului și a intrat în șanț.
Suceveanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut.