Intalnire mixta romano-ucraineana organizata la Suceava de Delegatia CE de la Kiev


Intră acum și în grupul de

La initiativa Delegatiei Comisiei Europene la Kiev, marti, a fost organizata la Suceava, o întâlnire mixta, româno-ucraineana, pentru promovarea în comun a unor proiecte finantate prin Phare CBC si Tacis. Directorul pentru programe externe din cadrul CJ Suceava, Catalin Nechifor, a precizat ca Suceava a fost aleasa pentru organizarea acestei actiuni, din doua motive- pentru ca este sediul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontaliera si se situeaza pe linia mediana a frontierei dintre România si Ucraina. Actiunea are si un caracter de „premiera” prin faptul ca este pentru prima data când pot fi scrise proiecte în parteneriat care sa aiba aplicabilitate pe ambele parti ale frontierei.

Catalin Nechifor a mentionat ca vor exista investitii pe ambele parti ale frontierei prin proiecte complementare sau integrare, ce vor presupune si cofinantare comuna din partea româna si ucraineana. Directorul pentru programe externe din cadrul CJ Suceava a mai spus ca judetul nu a ratat nici o ocazie de a atrage fonduri din programe de cooperare transfrontaliera pentru ca alte variante nu sunt înca disponibile pentru România, programele sectoriale nefiind înca operationale.

Cât priveste programul Phare CBC 2006, Catalin Nechifor a afirmat ca bugetul alocat este de 9 milioane de euro, lansarea oficiala va fi în luna octombrie, aplicatiile vor putea fi depuse pâna în ianuarie 2008, iar termenul maxim pentru implementarea proiectelor este sfârsitul anului 2009.


Intră acum și în grupul de