Tânără din cartierul Obcini intoxicată cu fum, după ce apartamentul i-a fost cuprins de flăcări

O tânără în vârstă de 28 de ani a ajuns la spital, duminică, după ce a suferit o intoxicaţie cu fum, în urma unui incendiu de la un scurtcircuit electric.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, a declarat că incendiul a a fost anunțat duminică, la ora 11:25, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe, situat pe strada Rulmentului din municipiul Suceava.

smurd upu spital accident resuscitare (9)

Imediat la fața locului s-au deplasat militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava care au intervenit cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.

„La sosirea echipajelor, ardea mocnit mobilierul din bucătărie, cu degajări mari de fum, existând pericolul de propagare la întregul apartament şi la cele învecinate”, a declarat plt.adj. Alin Găleată, menționând că incendiul a fost lichidat la scurt timp.

Găleată a mai explicat că pe timpul intervenţiei echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical numitei M.R., în vârstă de 28 de ani, care a suferit o intoxicaţie cu fum. Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

În urma incendiului au ars mobilierul din bucătărie şi aparatură electrocasnică și s-au degradat pereţii apartamentului, uşa de la bucătărie, frigiderul şi alte bunuri.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Pompierii au salvat apartamentul proprietarei şi cele învecinate”, a precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor suceveni.