Șoferii indisciplinați, depistaţi și amendați drastic de polițiștii suceveni


Intră acum și în grupul de

În doar două zile, polițiștii suceveni au aplicat 347 de amenzi în valoare de 96.625 lei, șoferilor care nu au respectat legislația rutieră.

radar TruCAM (51)

La nivel național, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, se desfăşoară  activităţi pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi diminuarea riscurilor de accidente rutiere. Totodată, se acordă o atenţie sporită identificării persoanelor care nu respectă legislaţia şi normele instituite în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, conducătorilor de atelaje cu tracţiune animală sau care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

La nivel județean, în primele două zile ale acţiunii, au fost prezenţi în teren 270 de poliţişti, dintre care 59 de poliţişti rutieri, 198 de ordine publică şi 13 poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi.

Potrivit IPJ Suceava, pe segmentele de drumuri identificate cu risc accidentogen s-a acţionat cu 13 autospeciale radar și s-au constatat 7 infracţiuni, au fost reţinute 14 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

„Acţiunea va continua şi în cursul acestei zile, scopul fiind creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, atât din punct de vedere al siguranţei fizice şi patrimoniale cât şi al siguranţei rutiere pe drumurile publice”, au informat reprezentanții Poliției Județene.

 

 


Intră acum și în grupul de