Înșelăciune prin metoda „șmen” în apropierea unei case de schimb valutar din Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

O tânără de 19 ani, din comuna Frumosu, a fost înșelată prin metoda „șmen”, cu 1.500 de lei, în apropierea unei case de schimb valutar din Câmpulung Moldovenesc.

casa schimb valutar

Potrivit Poliției Județene, luni, 2 noiembrie, în jurul orei 09.30, tânăra s-a deplasat la o casă de schimb valutar din municipiul Câmpulung Moldovenesc cu intenția de a schimba valută. În momentul în care aștepta la rând tânăra a fost abordată de un bărbat necunoscut care i-a propus o tranzacție la o cotație mai avantajoasă.

Tânăra a acceptat propunerea valutistului și a părăsit casa de schimb pentru a face tranzacția, însă în momentul în care a numărat banii primiți a constatat că îi lipsește suma de 1.500 de lei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de