A furat mașina șefului pentru a se plimba, dar s-a răsturnat după câțiva kilometri


Intră acum și în grupul de

Administratorul unei firme cu punct de lucru în orașul Solca a sesizat luni dimineața, la Poliție, faptul că doi angajați i-au sustras autoturismul personal, l-au distrus parțial și l-au abandonat pe raza comunei Arbore.

furt casetofon masina

Potrivit IPJ Suceava, societatea deține un punct de lucru în orașul Solca, iar pe perioada nopții în imobil locuiește un angajat, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Suceava, cumnat al administratorului.

Polițiștii au arătat că duminică seara, un tânăr de 28 de ani, din comuna Comăneşti, și el angajat al societății, a sustras autoturismul șefului său cu sprijinul suceveanului de 36 de ani care i-a dat cheile.

Astfel, tânărul din Comăneşti s-a plimbat cu mașina pe raza localităților Solca, Poieni Solca și Arbore, acolo unde s-a răsturnat, avariind parțial autoturismul.

„Tânărul de 28 de ani a recunoscut comiterea faptei, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere”, au informat reprezentanții IPJ Suceava.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


Intră acum și în grupul de