Intră acum și în grupul de
Cu o întârziere de o saptamâna, în primele zile ale saptamânii viitoare salariatii Complexului Muzeal „Bucovina” Suceava (CMB) îsi vor primi retributiile, dupa ce presedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza a spus ca va propune consilierilor redeschiderea finantarii catre CMB, în urma discutiilor purtate cu secretarul de stat al Ministerului Culturii, Virgil Nitulescu. Acesta s-a aflat vineri, la Suceava unde a explicat motivele pentru care imobilele aflate în administrarea CMB se afla, din punct de vedere juridic, în continuare la Ministerul Culturii. „Evidentele notificate la Finante nu erau în concordanta cu realitatea din teren. Abia anul acesta s-a primit lista exacta cu bunurile imobile si s-a reluat de la capat toata documentatia” a declarat secretarul de stat al Ministerului Culturii, Virgil Nitulescu. Acesta a precizat ca, în termen de o luna proiectul va intra în sedinta de Guvern pentru a fi discutat, si a mai adaugat ca situatia de la Suceava nu este singulara. Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza a anuntat luna trecuta ca institutia a sistat finantarea catre CMB, ceea de a dus la neplata salariilor angajatilor Complexului Muzeal pe data de 8 septembrie, existând riscul ca o serie de proiecte aflate în derulare sa ramâna fara finantare.
La baza acestei decizii drastice luata de seful administratiei judetene, Gavril Mîrza se afla nefinalizarea de catre Ministerul Culturii a documentatiei privind predarea – primirea patrimoniului transferat prin hotarâre de Guvern în anul 2004 în proprietatea CJ Suceava si aflat în administrarea CMB. Din patrimoniul imobil al CMB care trebuie sa treaca în proprietatea CJ de la Ministerul Culturii si Cultelor fac parte, între altele: Muzeul de Istorie si de Stiintele Naturii Suceava, Cetatea de Scaun, Laboratorul Zonal de Restaurare Istorie, Casa Memoriala „Nicolae Labis”, Muzeul Siret, Muzeul si Casa Memoriala „Ciprian Porumbescu”. Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Virgil Nitulescu s-a aflat la Suceava pentru a se întâlni cu biroul local de organizare a congresului mondial de conservare înainte de depunerea dosarului de candidatura.
Intră acum și în grupul de