Nechifor a răbufnit după ce Aeroportul Iaşi vrea să blocheze dezvoltarea Aeroportului Suceava: Am înţeles că Lăcustă Vodă a mutat capitala de la Suceava la Iaşi, dar au trecut sute de ani de atunci


Intră acum și în grupul de

 

nechifor1

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a răbufnit, marţi, în conferinţa de presă în care prezenta cererile făcute de Aeroportul Iaşi care atrage atenţia autorităţilor sucevene că Aeroportul Suceava nu ar trebui să se dezvolte atât timp cât Aeroportul Iaşi nu-şi atinge ţinta de călători de două milioane de pasageri pe an.

Astfel, Nechifor a prezentat o adresă transmisă Consiliului Judeţean Suceava de preşedintele CA al Aeroportului Iaşi, Marius Bodea, transmisă din 12 octombrie, în care acesta avertizează autorităţile sucevene că transferul clădirilor Centrului Economic Bucovina Suceava (CEBS) Aeroportului Suceava unde să fie amenajat noul terminal, dar şi diminuarea tarifelor, ar fi contrare normelor europene şi ar pune în pericol finanţarea europeană pe care Aeroportul Suceava a primit-o pentru modernizare.

Astfel, în adresă se arată că investiţiile privind lărgirea infrastructurii Aeroportului Suceava ar afecta investiţii similare din regiune, cum e cea a Aeroportului Iaşi care nu şi-a atins nici pe departe capacitatea sa de operare, estimată la circa două milioane de pasageri anual.

„Tradus, noi nu am avea voie să facem ceva la Suceava, vreodată, până când Aeroportul Iaşi nu-şi atinge ţinta proprie. Adică până când ei nu fac două milioane de pasageri pe an noi să stăm cuminţi, să nu facem nimic”, a spus Nechifor.

Preşedintele CJ Suceava a mai arătat că Aeroportul Iaşi este îngrijorat şi de diminuarea tarifelor practicate de aeroportul sucevean, deşi autorităţile sucevene nu au fost preocupate de ceea ce face Aeroportul Iaşi în condiţii concurenţiale.

„Noi am înţeles concurenţa ca pe un motor de dezvoltare, un factor care produce într-adevăr servicii pentru pasageri, produce şi un fenomen în libera circulaţie a cetăţenilor. Sunt principii europene pe care cei de la Iaşi am sentimentul că nu le prea înţeleg”, a spus Nechifor.

aeroport avion
sursa foto Facebook Catalin Nechifor

Preşedintele CJ Suceava a subliniat că nu e treaba niciunui aeroport din ţară sau străinătate cu ce tarife se operează pe Suceava.

„ E o politică concurenţială de piaţă pe care Aeroportul Suceava o face în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale şi care, în nici un caz nu pot fi negociate, asumate, discutate, cu un alt concurent. Tocmai acest lucru ar fi grav, în accepţiunea mea, ca aeroporturile să aibă o politică de cartel”, a spus Cătălin Nechifor.

Mai mult, preşedintele CJ Suceava a mai spus că planul de dezvoltare al Aeroportului Suceava presupune şi alte tarife ce vor fi încasate, din parcare, spaţii publicitare, spaţii comerciale care fac parte din bugetul de venituri şi cheltuieli.

În ceea ce priveşte transferul clădirilor din CEBS spre Aeroportul Suceava, Nechifor a spus că nu este treaba celor de la Aeroportul Iaşi cui transferă dreptul de administrare CJ Suceava.

Preşedintele CJ Suceava a declarat că în urma demersului Aeroportului Iaşi a solicitat Autorităţii de Management din POS-Transporturi şi Consiliul Concurenţei care reglementează astfel de speţe să transmită un punct de vedere.

Astfel, În răspunsul AM POS-Transporturi se arată că în ceea ce priveşte proiectul cu finanţare europeană de modernizare a Aeroportului Suceava se impune păstrarea actualei scheme de finanţare, iar Consiliul Concurenţei arată că măsura reducerii tarifelor nu conţine elemente susceptibile să reprezinte ajutor de stat.

Nechifor i-a transmis directorului Aeroportului Iaşi să se preocupe de ceea ce are de făcut acolo şi nu ceea ce face Aeroportul Suceava, subliniind că inclusiv în zona de aeroporturi concurenţa nu poate să fie decât benefică.

Totodată, Cătălin Nechifor a semnat în faţa presei o adresă către Aeroportul Iaşi în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii cu caracter public în care solicită copii după „tarifele practicate în cadrul contractelor încheiate cu operatorii aerieni precum şi remunerarea anumitor servicii în schimbul unor condiţii diverse legate de prezenţa şi amploarea operaţiunilor acestora”.

Preşedintele CJ Suceava a apreciat că autorităţile ieşene vor răspunde la această solicitare pentru ca autorităţile sucevene să ştie pe ce se bazează.

„Poate ar trebui să spunem foarte clar tuturor că Suceava e cine e. Să nu uite cineva, vreodată, că Suceava e cine e”, a răbufnit preşedintele CJ Suceava care susţine că nu poate accepta astfel de acţiuni prin care să fie atacat judeţul Suceava sau memoria lui Ştefan cel Mare, precizând că inclusiv Aeroportul Suceava poartă numele lui Ştefan cel Mare.

„Totul până la Ştefan cel Mare. Nu ne legăm de Ştefan cel Mare. Nu ne-a durut capul despre Iaşi nimic. Nu ne-a interesat faptul că s-a mutat capitala de la Suceava la Iaşi cu Lăcustă Vodă. Deci Lăcustă Vodă ne-a mutat capitala de la Suceava la Iaşi. Am reţinut lucrul acesta, am înţeles, dar au trecut sute de ani de atunci şi de atunci şi până acum chiar sub talpa cuiva să stăm? Nu, eu personal nu stau”, a spus Nechifor.


Intră acum și în grupul de