Ansamblul „Ciprian Porumbescu” s-ar putea muta în clădirea Primăriei Suceava. Lungu: „Se sare calul”


Intră acum și în grupul de

Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” urmează să fie evacuat din sediul folosit în Dom Polski întrucât s-au finalizat lucrările la Centrul Cultural Bucovina.

Anunţul a fost făcut vineri, în plenul Consiliului Judeţean Suceava, de şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor.

Potrivit preşedintelui CJ Suceava, ansamblul, înfiinţat în urmă cu 61 de ani şi aflat în finanţarea instituţiei pe care o conduce, ajunge „în stradă”, iar primarul Sucevei, Ion Lungu, nu respectă ceea ce a promis, că va oferi spaţiul necesar funcţionării Ansamblului „Ciprian Porumbescu” în Centrul Cultural Bucovina, iar în baza acestei promisiuni, Uniunea Polonezilor din România a aşteptat finalizarea construcţiei pentru a solicita evacuarea ansamblului.

Primarul Ion Lungu anunţase în urmă cu cinci ani, odată cu începerea lucrărilor la Centrul Cultural Bucovina şi a reiterat pe parcurs, că va oferi Consiliului Judeţean Suceava un spaţiu în această clădire pentru funcţionarea Ansamblului „Ciprian Porumbescu” urmând să fie făcută o compensare între Primărie şi CJ Suceava care deţine etajele doi, trei şi patru din clădirea Primăriei Suceava.

Catalin Nechifor

Nechifor a declarat, ulterior, într-o conferinţă de presă că a transmis, oficial, în 12 octombrie, o adresă primarului Ion Lungu în care îi cere să prezinte spaţiul pe care îl are în vedere pentru această compensare, dar că nu a primit răspuns în termenul legal şi a arătat că există posibilitatea ca CJ Suceava să preia administrarea celor trei etaje din clădirea Primăriei unde va fi mutat Ansamblul „Ciprian Porumbescu”.

Preşedintele CJ Suceava a declarat că, dacă Primăria vrea să deţină toată clădirea atunci să găsească o soluţie fezabilă, adăugând că în Centrul Cultural Bucovina spaţiul pus la dispoziţie este de 140 de metri pătraţi în care ar trebui să funcţioneze 80 de angajaţi, unde să fie săli de repetiţii, săli pentru costume şi instrumente, dar şi pentru personalul administrativ.

„Îi solicit lui Ion Lungu să ne spună cum facem”, a spus Nechifor care a arătat că dacă nu este prezentată o soluţie corectă, CJ Suceava va retrage dreptul de administrare al Primăriei pe trei dintre etaje din cele cinci şi va muta Ansamblul „Ciprian Porumbescu” în acest spaţiu care ar fi suficient.

El consideră că nu se poate face un schimb cum ar vrea Ion Lungu ca pentru trei etaje din Primărie, CJ Suceava să se mulţumească cu 140 de mp în Centrul Cultural Bucovina unde mai funcţionează un cinematograf şi teatrul municipal.

„Nu poţi da la schimb o garsonieră dacă primeşti un bloc”, a spus preşedintele CJ Suceava.

Nechifor a amintit că la inaugurarea Centrului Cultural Bucovina, senatorul Gheorghe Flutur, a spus că această investiţie are doi taţi, pe el şi pe Ion Lungu.

„Am înţeles că are doi taţi, dar cu bunica, adică Ansamblul, ce facem?”, s-a întrebat preşedintele CJ Suceava.

Nechifor consideră că soluţia ar fi ca Primăria să ofere Consiliului Judeţean Suceava Centrul Tradiţiilor Populare, o clădire construită printr-un program european şi la care CJ Suceava a participat cu un sfert din finanţare.

Pe de altă parte, primarul Ion Lungu, a declarat că îi pare rău că „incapacitatea” preşedintelui CJ Suceava de a găsi un spaţiu pentru Ansamblul „Ciprian Porumbescu” este pasată la Primărie.

ion lungu (3)

El a spus că a primit o solicitare din partea CJ Suceava pentru o suprafaţă de 846 de metri pătraţi în Centrul Cultural Bucovina, dar că întreaga clădire nu are această suprafaţă.

„Se sare calul”, a spus Lungu care a menţionat că între el ca primar şi fostul preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost un gentleman agreement pentru o compensare între Primărie şi CJ Suceava privind spaţiile din clădirea Primăriei şi cele din Centrul Cultural Bucovina.

„Nicăieri nu e nici o obligaţie”, a spus Lungu care a precizat că CJ Suceava nu poate să solicite cele trei etaje din clădirea Primăriei până în 2018 când se încheie contractul de dare în folosinţă.

El a spus că a oferit CJ Suceava un spaţiu la etajul al doilea al Centrului Cultural Bucovina şi spaţiile comune, ceea ce înseamnă circa 400 de mp.


Intră acum și în grupul de