Gospodării din Dumbrăveni și Rădăşeni, cuprinse de flăcări din cauza unor scurtcircuite


Intră acum și în grupul de

Într-o singură zi, două gospodării din Dumbrăveni și Rădăşeni au fost cuprinse de flăcări din cauza unor scurtcircuite produse la conductorii electrici defecți.

incendiu pompieri (4)

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la Dumbrăveni incendiul a fost anunțat sâmbătă, la ora 13:18, iar la Rădășeni la ora 23:31.

Găleată a explicat că pentru lichidarea primului incendiu au intervenit trei autospeciale de pompieri, iar în momentul în care echipajele au ajuns la fața locului ardea o construcţie corp comun, formată dintr-un foişor, o magazie şi un adăpost de păsări, construită din lemn şi cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la o gospodărie învecinată.

După aproximativ două ore incendiul a fost lichidat, în urma acestuia fiind arse acoperişul anexei, structura din lemn a foişorului, izolaţia din polistiren, circa 6 metri cubi lemn de foc, 8 anvelope şi alte bunuri.

De cealaltă parte, la Rădășeni, pompierii au intervenit cu două autospeciale, iar la sosirea echipajelor ardea acoperişul unei case de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti.

În urma incendiului au ars 60 de metri pătraţi din acoperişul casei şi bunuri casnice depozitate în podul locuinţei. De asemenea, s-au degradat pereţii portanţi.

 

 


Intră acum și în grupul de