Polițist local lovit de un șofer beat care a avariat trei mașini pe strada Mihai Viteazul din municipiul Suceava

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore în arestul Poliției Județene, după ce joi după-amiază s-a urcat beat la volan, a avariat trei mașini pe strada Mihai Viteazul și a lovit un polițist local.

 

Potrivit Poliției Județene, joi după-amiază, un șofer a sesizat printr-un apel la 112 faptul că în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazul din municipiul Suceava a fost implicat într-o tamponare, iar conducătorul celuilalt autoturism a părăsit locul faptei.

politia locala

Imediat, o patrulă formată dintr-un poliţist rutier de la Poliţia Municipiului Suceava şi un polițist local au pornit în căutarea șoferului care a provocat accidentul, acesta fiind găsit pe strada Staţiunii din cartierul Obcini, în faţa unui magazin.

Întrucât a refuzat să se legitimeze şi a încercat să plece, polițiștii au fost nevoiţi să intervină în vederea imobilizării bărbatului.

„În timpul imobilizării, conducătorul auto, identificat ulterior ca fiind un bărbat de 47 de ani, localnic, l-a lovit  pe poliţistul local. În aceste condiţii poliţistul rutier a folosit forţa fizică şi mijloacele tehnice din doatre pentru imobilizarea agresorului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, la spital, a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliția Județeană a menționat că în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazul, bărbatul de 47 de ani a mai acroşat încă două autoturisme parcate.

El s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuz de a se supune prelevării mostrelor biologice”, iar unitatea de parchet a fost sesizată cu privire la săvârşirea infracţiunii de „ultraj”.