Intră acum și în grupul de
Aproximativ doua treimi din totalul cererilor de cazare depuse de studentii de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava pot fi solutionate favorabil, a declarat, marti, rectorul universitatii sucevene, prof. univ. dr. Adrian Graur. El a spus ca numarul cererilor înregistrate este de 1.323, ceea ce reprezinta aproximativ zece la suta din totalul numarului de studenti ai institutiei academice sucevene, însa doar 67 % din acestea pot fi solutionate. Graur a aratat ca universitatea suceveana a solicitat si în acest an aproape 400 de locuri de cazare în internatele unor licee, dar ca pâna în prezent nu a primit nici un raspuns.
Tarifele de cazare în cele patru camine ale universitatii din Suceava sunt cuprinse între 70 si 150 de lei pe luna, pentru studentii care nu platesc taxa. Rectorul Universitatii „Stefan cel Mare” a mai anuntat ca un tronson al caminului 2 a intrat în reabilitare si va dispune de duplexuri cu grupuri sanitare proprii. El a precizat ca imobilul va fi supraetajat si astfel vor aparea 120 de noi locuri de cazare pentru studenti. Vara viitoare, va fi supus reabilitarii caminul 3 din apropierea Colegiului National « Petru Rares ».
Intră acum și în grupul de