Femeie internată în spitalul din Rădăuți după ce a fost bătută de soț

O femeie în vârstă de 36 de ani, din Voitinel, a fost internată joi dimineața, în spitalul din Rădăuți, după ce a fost bătută de soțul ei. Acesta din urmă a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul Poliției Județene.

violenta

 

Potrivit IPJ Suceava, joi dimineața, polițiștii din Voitinel au fost sesizați despre faptul că la Spitalul municipal din Rădăuţi a fost internată o femeie de 36 de ani care prezenta leziuni la nivelul membrelor inferioare, aceasta declarând că a căzut în locuință.

Însă, în urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în noaptea de miercuri spre joi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, soțul victimei, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a provocat scandal și pentru a o împiedica pe femeie să plece, a lovit-o pe aceasta.

„Agresorul a fost identificat de polițiști la domiciliu, acesta recunoscând fapta comisă”, au menționat reprezentanții Poliției Județene.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, el fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luare a unei măsuri preventive. (Mihaela Tcaciuc)