Flash-mob-uri pentru promovarea Bucovinei, precum cel de pe Otopeni, vor fi organizate și în alte orașe din țară și străinătate

Artiștii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor organiza flashmob-uri pentru promovarea  destinaţiei turistice Bucovina în oraşe importante din ţară şi străinătate.

Anunțul a fost făcut vineri, de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, într-o conferinţă de presă susținută în holul Casei Polone, Dom Polski, unde îşi desfăşoară activitatea acest ansamblu.

nechifor ansamblul cp (3)

Șeful administrației județene a arătat că artişti din Ansamblul Artistic ”Ciprian Porumbescu” au organizat, joi, pe Aeroportul Otopeni, un flash mob de promovare a destinaţiei turistice Bucovina, în cadrul conceptului Bucovina-Little Europe, fiind prezentat un scurt program de dansuri şi muzică ale minorităţilor ce locuiesc în această zonă.

„A fost un program spectaculos care a atras atenţia asupra Bucovinei”, a spus preşedintele CJ Suceava care a menţionat că pasagerii din aeroport au primit şi bunătăţi din zonă, respectiv afinată, dar şi brăduţi de 2 ani care pot fi plantaţi, având ataşate şi instrucţiunile pentru plantare.

El a anunţat că de acum, astfel de acţiuni vor fi organizate de artiştii ansamblului, în oraşe importante din ţară şi străinătate, când merg la diferite manifestări, festivaluri sau concerte.

Nechifor a explicat că la diferitele manifestări la care participă ansamblul publicul este mai mic faţă de expunerea în zone aglomerate din oraşe.

„Ne dă şansa să ne cunoască lumea mai bine, să vadă cine suntem”, a spus Nechifor.

El a arătat că a organizat conferinţa de presă în holul Casei Polone, Dom Polski, unde îşi desfăşoară activitatea Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” pentru a prezenta şi condiţiile în care aceşti artişti lucrează.

Nechifor a precizat că în această clădire ansamblul nu mai poate sta mult în condiţiile în care contractul a expirat, iar proprietarul, Uniunea Polonezilor din România, doreşte să înceapă lucrările de consolidare şi renovare a clădirii acestui centru cultural, mai ales că sala de spectacole este închisă întrucât prezintă riscuri.

Preşedintele CJ Suceava a spus că vrea să atragă atenţia Primăriei Suceava, împreună cu artiştii, că este nevoie de spaţii corespunzătoare pentru ca ansamblul să-şi poată continua activitatea.

„Nu e normal ca ansamblul să ajungă în stradă”, a spus Nechifor.

El a reamintit că CJ Suceava deţine trei din cele cinci etaje ale sediului Primăriei Suceava şi că a existat o înţelegere verbală între reprezentanţii celor două instituţii ca municipalitatea să ofere spaţiu corespunzător pentru funcţionarea Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, iar CJ Suceava să dea la schimb cele trei etaje din sediul primăriei.

Nechifor a spus că nu a venit din partea Primăriei nici o ofertă corespunzătoare şi şi-a exprimat încrederea că se vor găsi, în scurt timp, soluţii pentru această situaţie.