IPS Pimen Suceveanul a primit verdict de politie politica

CNSAS a emis marti, o decizie prin care IPS Pimen Suceveanul a primit verdict de politie politica, însa Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor evita sa se pronunte asupra acestui fapt si asteapta concluziile comisiei speciale a Bisericii Ortodoxe Române. Purtatorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Anton Hrib, a declarat ca înainte ca institutia sa se pronunte asupra deciziei CNSAS se asteapta si raportul de analiza facut de comisia speciala hotarâta de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Colegiul CNSAS a dat, marti, un verdict de colaborare cu politia politica pentru IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, au spus surse din Colegiu.

Cu o luna în urma, surse din CNSAS au declarat ca, potrivit documentelor studiate, IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a avut legaturi atât cu Securitatea, cât si cu Directia de Informatii Externe (DIE), el fiind cunoscut de cele doua structuri cu numele conspirative „Sidorovici” si, respectiv, „Petru”. Arhiepiscopul de Suceava, Pimen Zainea va putea contesta decizia de marti a CNSAS. Aceasta decizie este prima data de Colegiu în cazul lui IPS Pimen. IPS Pimen este unul din cei opt ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române cu functii înalte despre care CNSAS spunea ca are date solide referitoare la colaborarea cu politia politica a regimului comunist.