Intră acum și în grupul de
România a terminat un meci cu greutate, sâmbata seara, la Constanta, în preliminariile Euro 2008, învingând Olanda cu 1-0. Goian al nostru a fost din nou la locul si momentul potrivit, înscriind, în min. 72, golul victoriei. Din ofsaid… Nu mai conteaza însa, cât timp steagul tusierului a ramas jos, iar românii au luat înca trei puncte din „traista cu portocale”.
Partida a început pe frig, ploaie si vânt puternic, în fata a circa 13.000 de suporteri, îmbracati în impermeabile galbene, gata sa înfrunte intemperiile, cu speranta unei victorii a României în fata trupei lui Marco van Basten.
Minute în sir, dupa începutul meciului, jocul a fost echilibrat si nici batavii, nici tricolorii n-au parut foarte ofensivi. Vântul extrem de tare a facut balonul sa ia traiectorii greu de calculat, iar ploaia ce a batut aproape oblic în teren nu a ajutat deloc la crearea de faze tehnice. Olandezii au pasat mai mult, cum le place sa faca de obicei, dar nu s-au apropiat prea tare de poarta lui Lobont; abia în min. 15, au tras primul sut în acea directie…
În min. 21, românii au cea mai buna ocazie de pâna atunci, prin Chivu, care a executat o lovitura libera de la 23 de metri, dar mingea trece putin peste viclul portii lui Stekelemburg. Olandezii replica imediat si în câteva secunde Bouma trimite balonul cu capul în bara portii adverse. Peste câteva minute, din lovitura libera, Mutu trimite mingea în zid, apoi vine rândul lui Seedorf sa dea frisoane asistentei. „Loby” este însa la post si respinge sigur. Din min. 30, oaspetii pun însa[ stapânire pe joc. Astfel, Van Nistelrooy îl mai încearca o data pe portarul român, care respinge un sut din întoarcere, degajat apoi de Ogararu. Ruben scapa si el periculos spre poarta, dar este anihilat de interventia lui Tamas. Pâna la pauza, tricolorii se „irosesc” de cel putin doua ori; în min. 39 când Banel Nicolita, lansat de Marica, se complica si „raceste” atacul, si în min. 44 când Adi Mutu pierde mingea în coltul careului olandez, lupta si o recupereaza, suteaza din unghi, dar balonul trece pe lânga bara din dreapta a portii loctiitorului lui Van de Sar. Zero peste tot ramâne astfel, la fluierul de pauza al arbitrului Vassaras, iar suporterii care au pronosticat un egal cu Olanda pareau sa fi avut dreptate.
Repriza a doua începe cam la fel, cu vânt si ploaie, cu Chivu bine lipit de Seedorf si cu Goe aproape de Van Nistelrooy si cu ocazii „moi” la o poarta sau alta. Elevii lui Piturca stau pe poarta Olandei minute în sir, dar nu reusesc sa înscrie nici prin Marica, nici prin Ovidiu Petre, care lufteaza în careu ca un începator, si nici prin Mutu. La rândul sau, Nicolita a jucat de multe ori mai bine ca sâmbata, când, pâna prin min.65, nu reusise nicio centrare mai acatarii.
Fericirea vine pentru tricolori în min. 72. Un minut cât o calificare! Chivu executa o lovitura libera, Codrea reia cu capul, Stekelemburg respinge si Goian, pe faza, reia cu piciorul în plasa portocalie. Gol! 1- 0 pentru România! Suceveanul Dorin Goian, care numai el stie de câte ori a jucat cu dureri de spate, a dat un brânci mare României spre Euro 2008.
„Sunt foarte fericit. E cel mai important gol din cariera mea”, avea sa declare Goe dupa meci. Dar pâna la declaratii mai aveau sa treaca minute bune, în care românii au rezistat asaltului olandez. În min. 77, de exemplu, Van de Vaart a sutat peste poarta o „libera” ce parea dispusa sa intre în poarta. Cele trei minute de prelungiri au adus suvite albe în parul suporterilor de pe stadion sau din fata televizoarelor. Încordarea a tinut pâna în ultimele secunde de joc, când Seedorf aproape a trimis mingea în poarta, dar Goian a fost din nou unde trebuia. Dragul si pretiosul nostru Goian, fundasul golgheter, autorul exploziei de bucurie ce a urmat fluierului de final al grecului Vassaras!
Batut de ploaie, vânt si frig, antrenorul Marco Van Basten n-a reprosat arbitrului nimic. Are convingerea ca se va califica la Euro 2008 si fara sa fi batut românii. „Nu am ce sa le reprosez baietilor mei, le voi spune doar ca trebuie sa câstige urmatoarele meciuri”, a declarat el dupa meci. Van Basten a strâmbat din nas însa vizavi de calitatea spectacolului si a fotbalului practicat de echipe. „A fost un joc urât din partea ambelor echipe”, a spus el. Dar cui îi mai pasa…
Piti râde rar, dar sâmbata, când îsi pupa si felicita baietii, avea gura pâna la urechi. Era multumit si a recunoscut el însusi ca a fost o victorie mare cea împotriva olandezilor. Am facut un pas urias pentru calificare si tin sa felicit toti baietii. Au dovedit ca sunt un grup senzational, au muncit foarte mult, au alergat mult, fiindca doar asa puteam sa câstigam în fata Olandei”, a afirmat selectionerul. Dar n-ar fi fost unul de valoare daca s-ar fi întins cu veselia. Revenit cu picioarele pe pamânt, Piturca stie ca vin meciurile cu Luxemburg si cu Bulgaria, iar Luxemburgul a batut sâmbata Belarus. Si mai stie ca miercuri nu-i va avea în teren pe Mutu, Codrea si Nicolita, care nu vor putea juca din cauza cartonaselor galbene.
Rezultatele celorlalte meciuri din grupa G
Belarus – Luxemburg 0 – 1
Slovenia – Albania 0 – 0
Clasament – Grupa G
România 9 7 2 0 18-5 23
Olanda 9 6 2 1 11-3 20
Bulgaria 9 5 3 1 14-6 18
Slovenia 10 3 2 5 9-12 11
Albania 9 2 4 3 8-7 10
Belarus 10 2 1 7 11-20 7
Luxemburg 10 1 0 9 2-20 3
Intră acum și în grupul de