Ministrul Muncii promite un salariu minim de 140 euro pentru anul viitor

Potrivit estimarilor ministrului Muncii , Paul Pacuraru, România are nevoie de 20 de ani de dezvoltare economica pentru a ajunge la 75 la suta din media veniturilor din Uniunea Europeana. În acest moment, în privinta salariului minim pe economie, România ocupa penultimul loc dintre statele membre ale Uniunii, înaintea Bulgariei.
Cu toate ca salariile din sectorul public s-au dublat în ultimii ani, România este la aceasta data penultima tara din Uniunea Europeana în ceea ce priveste salariul minim pe economie. Din 2008, niciun român nu va câstiga mai putin de 140 de euro, promite ministrul Paul Pacuraru. Asta înseamna ca ne apropiem de veniturile unor tari ca Estonia, Letonia sau Lituania, unde salariul minim pe economie ajunge la 170 de euro.
Chiar daca veniturile vor creste, ramâne o problema: în prezent sunt doua salarii minime, unul negociat si altul garantat în plata. Ministrul Muncii a mai adaugat ca numarul persoanelor care vor primi în aceasta toamna ajutor de încalzire este mai mare cu 200.000 comparativ cu anul trecut. Pentru cei care vor primi acest ajutor, li se va lua în calcul venitul din luna octombrie, când nu s-a acordat majorarea salariala.