Intră acum și în grupul de
Aproape 200 de kg de mazare boabe pusa în vânzare de unul dintre hypermarketurile din municipiul Suceava, au fost oprite definitiv de la comercializare si apoi distruse de inspectorii suceveni de la Protectia Consumatorului. La sediul institutiei a fost depusa o reclamatie, iar dupa ce inspectorii au dat curs acesteia au descoperit ca lotul era infestat cu gândaci. Inspector sef adjunct al Inspectoratului pentru Protectia Consumatorului Suceava, Elena Oanea a precizat ca este vorba de o cantitate de 172, 8 kilograme, în cutii de metal de 800 de grame fiecare, în valoare de aproape 350 de lei iar firma producatoare este din sudul tarii.
Acesta a mai mentionat ca hypermarketul care comercializa produsul în cauza a fost amendat cu 3.500 de lei iar câteva mostre de cutii din lot au fost trimise pentru analize la laboratorul „Larex” din Iasi, confirmarea rezultatelor fiind asteptata sa soseasca. În functie de aceasta, toate Inspectoratele pentru Protectia Consumatorului din tara pot fi avertizate asupra masurii de scoaterea de pe piata a cutiilor cu mazare produse de firma respectiva aceasta urmând a fi sanctionata.
Intră acum și în grupul de