Democratii vor mai multe locuri de parcare pentru cartierul Obcine


Intră acum și în grupul de

Locuitorii cartierului Obcine din Suceava sunt extrem de nemultumiti de faptul ca în multitudinea de betoane ce defineste acest cartier important al Sucevei, locurile de parcare si traficul rutier sunt principalele probleme. Aceasta este concluzia cea mai importanta la care au ajuns liderii organizatiei municipale a PD Suceava dupa actiunea pe care au desfasurat-o în zona.

Timp de doua zile, într-un cort special amenajat de democrati, sucevenii au putut discuta atât cu membri din conducerea organizatiei cât si cu consilierii pe care PD îi are în cadrul Consiliului Local Suceava. Presedintele organizatiei, Florin Olaru a declarat joi, ca actiunea a fost un real succes pe linia dialogului initiat cu locuitorii zonei si a condus la identificarea problemelor cele mai stringente cu care se confrunta oamenii.

„Lucrurile în privinta locurilor de parcare si a traficului sunt foarte clare: locuitorii din Obcine sunt efectiv sufocati de lipsa parcarilor si de modul cum se circula, mai ales acum de când au fost demarate lucrarile de înlocuire a conductelor de termoficare. Vom monitoriza cu foarte mare atentie desfasurarea acestor lucrari si efectele pe care le au asupra vietii oamenilor din zona.

Complementar am discutat initierea unor dezbateri cu consilierii nostri pentru a vedea cea mai buna solutie în privinta parcarilor”, a declarat Florin Olaru. Acesta a anuntat ca echipa PD si cortul democratilor vor merge în urmatoarele doua zile în cartierul George Enescu, pentru a intra în dialog direct cu locuitorii de aici.


Intră acum și în grupul de