Liberalii suceveni apreciaza „zbaterea” colegilor din Executiv pentru organizarea referendumului, dar ca votul uninominal exista


Intră acum și în grupul de

Vicepresedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a declarat, vineri, într-o conferinta de presa la care a participat si secretarul de stat în MIRA, Marian Petrache, ca România are de deja sistemul de vot uninominal, deoarece legea exista. „Este problema presedintelui Traian Basescu sa promulge sau nu, la timp, aceasta lege”, a afirmat Mihai Aurel Steiciuc.

Acesta a spus ca apreciaza „zbaterea” colegilor din Executiv pentru organizarea referendumului, dar ca votul uninominal exista, iar „restul sunt fanteziile presedintelui Basescu”.

Steiciuc a mai spus ca promulgarea legii e doar o problema de timp, iar presedintele Traian Basescu va putea doar întârzia promulgarea, dar nu poate împiedica intrarea în vigoare a legii.


Intră acum și în grupul de