Handbal » Tadici a anuntat ca va parasi Oltchimul


Intră acum și în grupul de

În România, antrenorii sunt schimbati pe banda rulanta. Si nu numai în fotbal. Marea bomba vine de la Râmnicu Vâlcea, acolo unde antrenorul echipei da handbal feminin  Oltchim tocmai a anuntat ca îsi va da demisia, în ciuda extraordinarului succes reputat de formatia sa.

Anuntul lui Tadici socheaza cu atât mai mult cu cât vine la doar 24 de ore de la victoria Oltchimului cu Ferencvaros, într-un meci contând pentru Liga Campionilor. Tehnicianul stie însa una si buna. „Din vara nu voi mai ramâne la Oltchim. Familia face presiuni mari sa ma întorc acasa. Îi înteleg si pe copii, pe nevasta, le e greu departe de mine. Într-un an de zile, nu am stat acasa mai mult de doua saptamâni”, a declarat Gheorghe Tadici.

Tehnicianul vâlcencelor, totodata si selectioner al nationalei României de handbal feminin, el se declara convins ca Oltchim nu a început si nu se va termina cu el: „Domnul Roibu, managerul Oltchimului, mi-a dat credit total si fara sprijinul sau nu am fi ajuns aici. Mi-a spus ca daca voi pleca de la Vâlcea se va retrage si el, dar eu nu cred. Cu sau fara mine, Oltchim trebuie sa continue”.

De când Tadici a venit la Oltchim, împreuna cu noua vicecampioane mondiale, gruparea vâlceana a înregistrat 54 de victorii, doua egaluri si o singura înfrângere. Sub conducerea sa, Oltchim a câstigat cinci trofee: campionatul, Cupa României, Cupa Cupelor, Supercupa Europei si Supercupa României! Anul acesta este cotata ca având sanse reale la triumful suprem: câstigarea Ligii Campionilor.


Intră acum și în grupul de