Circulaţia pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba, reluată pe un singur sens


Intră acum și în grupul de

Circulaţia rutieră pe DN 18 în zona comunei Cârlibaba, blocată marţi seara în urma detonării unei stânci, a fost reluată miercuri dimineața pe un singur sens.

”În urma informării primite de la SDN Câmpulung Moldovenesc, începând cu ora 9.00, s-a reluat traficul pe un singur sens pe DN18, pe raza comunei Cârlibaba”, a anunțat Prefectura Suceava.

Într-o informare transmisă de instituție se mai arată că se preconizează că în jurul orelor 11.00-12.00, traficul pe tronsonul Iacobeni – Borşa, se va relua pe ambele sensuri de mers.

pietre pe carosabilMarţi dimineaţa, în intervalul orar 7:25 – 10:30, traficul rutier pe segmentul de drum național menționat s-a desfășurat îngreunat (pe un fir, alternativ), din cauza pietrelor căzute de pe versant.

În aceste condiţii s-a dispus detonarea unei stânci, iar marţi seara aceasta a fost dislocată prin explozie, dar bucăţi de stâncă au blocat drumul.

Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a spus că în zonă au rămas bucăţi de stâncă în echilibru relativ şi că există riscul ca acestea să cadă, iar pentru prevenirea unor accidente s-a decis închiderea drumului.

Prefectura Suceava a transmis, marţi seara, o informare privind situaţia din zona Cârlibaba.

„Având în vedere situaţia creată de prăbuşirea unor formaţiuni stâncoase pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba, la kilometrul 200+500, şi a iminenţei producerii de noi prăbuşiri, circulaţia auto a fost închisă temporar pe tronsonul Iacobeni – Borşa până la realizarea lucrărilor de punere în siguranţă a traficului rutier.

Sunt prezente forţe ale ISU Suceava şi Neamţ, care în cursul dimineţii de mâine, 23.03.2016 vor efectua operaţiuni pirotehnice de detonare a arocamentelor aflate în echilibru instabil pe versantul din această zonă.

La faţa locului rămân în continuare poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Ciocăneşti şi Iacobeni pentru dirijarea traficului, fiind permisă doar circulaţia maşinilor de intervenţie şi a locuitorilor riverani, precum şi lucrătorii din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc pentru monitorizarea porţiunilor cu risc a drumului.”, se arată în informare.


Intră acum și în grupul de