CJ a initiat 18 procese pentru a redobandi 2,2 ha de teren pentru extinderea pistei Aeroportului


Intră acum și în grupul de

Primariile din Salcea si Adâncata au emis titluri de proprietate pe o suprafata de teren aflat la capatul pistei Aeroportului Suceava, desi pamântul apartine domeniului public al judetului Suceava. Consiliul Judetean Suceava doreste sa redobândeasca terenul, a carui suprafata este de 2,2 hectare, de aceea a initiat 18 procese, neajungându-se la nici o întelegere cu detinatorii de titluri de proprietate pe cale amiabila. Purtatorul de cuvânt al CJ Suceava, Catalin Nechifor, a declarat, joi, într-o conferinta de presa, ca terenul respectiv este „vital” pentru extinderea pistei aeroportului sucevean si a mai precizat ca acele persoane detin abuziv aceste suprafete de teren pentru ca apartin domeniului public al judetului.

Catalin Nechifor a afirmat ca CJ Suceava a întocmit caietul de sarcini pentru organizarea licitatiei internationale privind realizarea unui studiu de fezabilitate si a unui master plan de dezvoltare a aeroportului, dar ca procedura nu poate fi declansata din cauza ca nu este clarificata situatia terenurilor.

CJ spera ca instantele sa se pronunte în timp scurt, astfel încât din 2008 sa se treaca la demararea procedurilor de modernizare a aeroportului.

Suprafata de 2,2 hectare de teren, amplasata la capatul pistei, este necesara pentru extinderea actualei piste a aeroportului de la 1800 de metri la 2400 de metri.

Investitiile de la Aeroportul Suceava sunt estimate la aproximativ 70 de milioane de euro si presupun reabilitarea si prelungirea pistei de la 1.800 la 2.400 de metri, precum si modernizarea sistemului de balizaj si a cladirilor aerogarii. În prezent, pe aeroportul de la Salcea opereaza zilnic companiile Tarom si Carpat Air.

Purtatorul de cuvânt al CJ Suceava a mentionat ca în acest an prin aeroportul sucevean au trecut peste 18.000 de pasageri, cu 80 la suta mai mult decât în 2006, iar pâna la sfârsitul anului se estimeaza ca aceasta crestere va fi de suta la suta. Acest lucru îndreptateste administratia judeteana sa emita pretentii „de aeroport regional cu regim international”. De altfel, Catalin Nechifor a aratat ca mai multe firme private din strainatate si-au exprimat intentia de a participa la dezvoltarea si modernizarea aeroportului. 


Intră acum și în grupul de