Intră acum și în grupul de
Presedintele PLD Suceava, deputatul Dumitru Pardau a declarat joi, într-o conferinta de presa ca este inadmisibil ca populatia din Câmpulung Moldovenesc sa fie tinuta în frig doar pentru ca premierul Calin Popescu Tariceanu sa inaugureze aceasta investitie.
Acesta a afirmat ca este „o atitudine cinica” sa se amâne punerea în functiune a solutiei alternative de la centrala termica pâna sâmbata când ajunge Calin Popescu Tariceanu sa taie pamblica, în semn electoral, dupa ce premierul a promis de doi ani ca rezolva aceasta problema.
Pe de alta parte, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Seban a spus ca presedintele PLD Suceava, Dumitru Pardau, este interesat de problemele locuitorilor din acest oras doar în campanie electorala.
„Pe premier nu-l intereseaza festivismele ci problemele cetatenilor. De aceea au fost alocate de la buget sume de bani pentru solutionarea problemei caldurii în municipiu”, a spus Gabriel Serban.
La centrala termica din municipiu au fost efectuate investitii de 150 000 de euro pentru arzatoare mixte, gaz natural/CLU si pentru depozitarea combustibilului, iar Guvernul a alocat suma de 1 milion de lei pentru achizitionarea de CLU cu care sa fie produs agent termic.
Aceasta varianta, de producere a agentului termic cu CLU a fost agreata de responsabilii proiectului „Suceava-Utilitati si mediu la standarde europene” ca solutie provizorie pâna când Ministerul Economiei si Finantelor va organiza licitatia în urma careia sa fie desemnat operatorul de gaz natural din judet.